La capătul lumii – viaţă de farist

Bătrânul Danubiu este o fiară sălbatică cu sânge rece şi albastru. Stă tolănit la soare pândind în linişte, unduindu-şi trupul lung de 2880 km cale de opt ţări, printre toate culorile hărţii. Şi ca un balaur adevărat îşi despică trupul în trei capete (Chilia, Sulina şi Sfântu Gheorghe) cu care se adapă în acelaşi timp din mare. De cele mai multe ori linge leneş malurile si le muşcă uşor, ţinându-şi la vedere doar solzii de argint curat ca să ademenească. Însă atunci când se umflă şi iese din matcă îşi înfoaie crestele până aproape de cer. Atunci lumea zice ca Dunărea urlă după cap de om, cere sânge. Oamenii au încercat să se ia la trântă cu adâncurile şi au construit turnuri uriaşe pe care le-au numit faruri. De acolo, din cerul norilor trimit lumină către cei care umblă pe ape. Două din cele 16 faruri româneşti, cele din Sf Gheorghe şi Sulina, au un statut privilegiat. Ele marchează gurile de vărsare ale dunării în mare. În locurile acestea farurile au o istorie şi o tradiţie aparte. În spatele lor stă faristul, omul care în fiecare seară aprinde lumina farului …. (articol)